Astăzi se împlinesc 28 de ani de la dispariția lui Mircea Chivu, omul care a lăsat o amprentă profundă asupra fotbalului reșițean și asupra destinului fiului său, Cristian Chivu, fost căpitan al naționalei României și actual antrenor al lui Inter, liderul din Serie A.
Ziua în care Reșița a amuțit
Pe 1 aprilie 1998, Reșița a fost un oraș paralizat de durere. Nu era o păcăleală, ci crudul adevăr al unei zile de primăvară care a întristat zecile de mii de suporteri rosso-neri. Antrenorul Mircea Chivu pierdea atunci cel mai greu meci, iar pentru unul dintre oamenii respectați ai fotbalului din Banat se auzea fluierul final mult prea devreme.
Destinul a făcut ca, în aceeași zi, câteva ore mai târziu, CSM Reșița, echipa lui dragă și a întregului oraș, să zdrobească în Valea Domanului pe Ceahlăul Piatra Neamț, scor 5-1. Unul dintre goluri a fost marcat chiar de fiul său, Cristi, tânărul care avea să ducă mai departe numele familiei și să devină, peste ani, unul dintre cei mai iubiți fotbaliști români.
A fost o zi sfâșietoare, dar și simbolică. Mircea Chivu pleca dintre cei dragi, însă numele Chivu continua să trăiască în fotbal. Și nu doar prin performanțe, ci și prin spirit, prin educație și prin felul în care un tată și-a lăsat amprenta asupra unui destin care avea să ajungă până în elita Europei.
De atunci, stadionul din Valea Domanului poartă numele unui mare om. Mircea Chivu a rămas pentru totdeauna parte din Reșița, iar locul marilor bucurii ale fotbalului reșițean îi păstrează memoria ca pe o flacără care nu s-a stins niciodată.
Un tată, un simbol, o moștenire care merge mai departe
Anii au trecut, dar emoția a rămas aceeași. La 25 mai 2010, la dezvelirea bustului tatălui său, Cristian Chivu a oferit una dintre cele mai sincere și tulburătoare declarații despre omul care i-a marcat viața:
„Aș vrea să vi-l reamintiți pe tata așa cum a fost el, așa cum sper să fiu și eu în viața mea. Sper să fiu tatăl și soțul iubitor măcar pe jumătate cât a fost el și abia atunci mă voi simți un om împlinit. Cum mare drag revin în orașul în care m-am născut și am crescut și cu mare drag voi reveni și de acum încolo.”
Fostul căpitan al naționalei tocmai câștigase Liga Campionilor cu Inter Milano, dar în acea clipă, la Reșița, trofeele păleau în fața dorului de tată. În acea zi, lângă bustul ridicat la Stadionul „Mircea Chivu”, regretatul Adrian Păunescu a lăsat câteva versuri care au surprins poate cel mai bine legătura sfântă dintre părinte, copil și memoria care nu moare:
„Așa e cu părinții pân’ la urmă
Rechemați în sacrificiul sfânt
În marmură se mută așteptându-și
Copiii de pe un întreg pământ
Și nu au timp prea mult să-i mai aștepte
Sunt obosiți de trudă și de dor
Și scormonesc cu lacrimi depărtarea
Și uneori se-ntunecă și mor
Chiar ei i-au învățat cum să se joace
Și, vai, când se-mplinesc înalt pe val
Ei, dragii lor părinți, nu-i mai așteaptă
Pe fiii-ncununați continental
Aceasta e povestea ce se-ntâmplă
La Reșița, în mijloc de Banat
E fericit acasă Cristi Chivu
Atât cât este, cât și înlăcrimat
Că tatăl lui a fost răpus de boală
Și n-a avut norocul de a-și vedea
Băiatul campion în Europa
Trecând prin moarte, mai presus de ea
Și dragi i-s toți acei aflați de față
Dar cel mai drag îi este cel absent
Tăticul lui mutat în marmuri albe
Mai drag decât întregul continent.”
Versurile au dat glas unei emoții pe care Reșița o poartă de 28 de ani: aceea că Mircea Chivu nu a mai fost acolo să-și vadă fiul ridicat pe culmile fotbalului mare, dar că, într-un fel greu de explicat și imposibil de negat, a fost prezent în fiecare pas al acestui drum.
Bustul lui Mircea Chivu, realizat din marmură de Rușchița de un sculptor din Simeria, a devenit între timp mai mult decât un simbol. Este un punct de întâlnire între generații, între trecutul și viitorul unui club care continuă să spere. Iar această speranță va avea un moment aparte pe 16 mai, când CSM Reșița va sărbători Centenarul, într-un eveniment în organizarea căruia un rol activ îl vor avea suporterii echipei din Valea Domanului.
Va fi o celebrare a istoriei, a identității și a iubirii pentru culorile roș-negre. Și va fi, în același timp, încă o dovadă că oamenii cu adevărat mari nu pleacă niciodată cu totul. Ei rămân în nume, în fapte, în amintiri și în inimile celor care nu i-au uitat.
La 28 de ani de la dispariția sa, Mircea Chivu rămâne o lecție de viață și o prezență care continuă să vegheze asupra Văii Domanului. Iar acolo unde memoria rămâne vie, nici timpul nu poate învinge.
https://mariancaravan.ro/mircea-chivu-28-de-ani-de-dor-resita-nu-si-a-uitat-niciodata-simbolul/
Niciun mesaj momentan