„Încă din școala generală, în anii ’80, cochetam cu jurnalismul, dar, la acea vârstă, totul era o joacă. Urmăream evenimente sportive, chiar mergeam la meciuri de fotbal, fie în Valea Domanului, fie la Gloria, în acea vreme Reșița având două echipe puternice, care ne ofereau adevărate derby-uri locale, printre puținele noastre bucurii din acele vremuri cenușii, în care trezitul cu noaptea-n cap și statul la cozi pentru o sticlă de lapte sau o pâine era sport național. Fire curioasă, ca orice copil de altfel, nu ratam nicio știre sau transmisiune la radio sau din presa scrisă a vremii. De asemenea, nici meciurile transmise la tv, fie că vorbim despre echipa națională, fie ale echipelor noastre de club în cupele europene. Camera mea devenise un studio de radio imaginar, în care eu eram «la butoane». «Sportul», «Scânteia» sau revista «Magazin» constituiau sursele mele de informare pentru buletinele de știri pe care le citeam de parcă eram în radio, iar de la magnetofonul meu Unitra puneam muzică. Ce fericire îmi aducea ceea ce făceam! Nici prin gând nu-mi trecea că joaca mea avea să devină ceva serios nu peste mult timp. Fără să știu, îmi pregăteam terenul pentru viitor. Dar evenimentul care avea să-mi dea direcția s-a produs abia la finalul anului 1995, când mama a venit acasă cu o revistă de sport. Iar în numărul următor al acelei reviste (ianuarie 1996) aveam să încep cu adevărat activitatea în presă.”