Două înfrângeri consecutive, un antrenor care recunoaște public că nu mai are autoritate asupra propriului lot și un lider de galerie care spune că nici măcar nu mai merită să consumi curentul privind meciurile la televizor. Aceasta este imaginea îngrijorătoare a echipei fanion a Banatului Montan, CSM Reșița, la mai puțin de o lună distanță de împlinirea unui secol de la înființare.
Aceasta nu este CSM Reșița pe care am ajuns s-o îndrăgesc. Este o glumă proastă, cu mai puțin de o lună rămasă până la Centenar. Nu am ascuns faptul că sunt un fan al echipei, am fost la meciuri acasă și în deplasare, dar acum nu pot să tolerez mediocritatea în care se zbate de ceva vreme echipa fanion a Banatului Montan. Nu mă identific cu așa ceva.
Două înfrângeri consecutive cu efect de bumerang
Dacă e să mă refer doar la play-out, aș putea spune că totul a început pe 18 aprilie, dar de fapt declicul a fost chiar înainte de Paște, la Afumați, unde echipa n-a jucat mai nimic, dar a scăpat cu un 1-1. Săptămâna Luminată nu a adus limpezire în Valea Domanului, acolo unde rosso-nerii ar fi trebuit să fie de neatins.
Astfel, cu Chiajna, deși au deschis scorul și au controlat perioade bune din joc, rosso-nerii au fost întorși pe final de un adversar pragmatic, care a profitat la maximum de momentele-cheie. Înfrângerea cu 1-2 s-a conturat în prelungiri și a lăsat un gust amar în rândul fanilor. Egalarea a venit în minutul 60, prin Moussa Samake, ironia sorții, un fost jucător al Reșiței, care a finalizat elegant, restabilind egalitatea și reaprinzând meciul. Destinația celor trei puncte s-a decis în minutele de prelungire, în urma unei lovituri libere, când același Samake a bifat o simplă formalitate din doi metri.
Dacă înfrângerea cu Chiajna ar fi putut fi catalogată drept un accident, cea de la Dumbrăvița din 25 aprilie nu mai poate fi pusă pe seama ghinionului. CSC Dumbrăvița a obținut o victorie clară în fața celor de la CSM Reșița, într-un meci în care eficiența gazdelor și prestația excelentă a portarului Mikloș au făcut diferența, chiar și în condiții de inferioritate numerică timp de o repriză. Cu alte cuvinte, Reșița nu a reușit să marcheze nici atunci când a evoluat cu un om în plus o repriză întreagă. Este o performanță negativă greu de explicat și și mai greu de acceptat.
Ce ascunde declarația lui Leontin Doană
Antrenorul Leontin Doană a vorbit după înfrângerea cu Chiajna, iar cuvintele sale m-au pus pe gânduri în cel mai rău mod posibil. Tehnicianul reșițean a declarat: „Este prima înfrângere de când am fost numit antrenor. După părerea mea, nemeritată. Am fi meritat cel puțin un egal, după aspectul jocului. Dar, după cum știți, jocul greșeala așteaptă. În prelungiri, un jucător de-al meu a făcut fault în tușă. O intervenție care nu era necesară, pentru că adversarul nu era periculos, se afla cu spatele la poartă. Am strigat să nu faulteze, dar asta a fost.”
Privită cu atenție, este o declarație care spune, de fapt, mai mult decât pare. Nu numai că un jucător profesionist nu ascultă indicațiile antrenorului într-un moment decisiv al meciului, dar și retorica „nu am meritat să pierdem” a devenit reflexul automat al unui club care a ajuns să se consoleze prea ușor cu înfrângerile. În fotbal câștigă cine marchează mai mult, nu cine merită mai mult!
Dacă prima declarație putea trece drept o scuză acceptabilă, cea de după Dumbrăvița te-ar putea îngrozi cu adevărat. Antrenorul a invocat lipsa de motivație a unor jucători din lot: „O înfrângere, din păcate, chiar dacă noi am controlat jocul. Adversarii noștri au ajuns de două ori la poartă și ne-au dat două goluri. Ăsta este fotbalul. Sunt legat de mâini și de picioare, unii sunt cu gândul la plecare, au intrat în vacanță. Până în vară nu am ce să fac.”
Halucinant. Un antrenor declară public, în fața microfonului, că jumătate din lotul său este deja cu mintea aiurea cu două etape înainte de finalul sezonului. Dacă asta este situația reală, atunci avem de-a face nu cu o criză de formă, ci cu o criză de caracter. Și nu mă refer doar la jucători.
Și totuși, dacă mă opresc puțin și privesc dincolo de indignarea justificată, tabloul capătă o altă nuanță. Bugetul clubului va fi redus substanțial pentru sezonul următor, contractele majorității jucătorilor se încheie în vară. Cu alte cuvinte, cei mai mulți dintre cei care poartă acum tricoul roș-negru știu deja că vara aduce, cel mai probabil, despărțirea. Și că ofertele financiare din Valea Domanului nu vor fi dintre cele mai atrăgătoare.
Mă întreb, cu o doză de răutate pe care nu o ascund, dacă unii dintre ei chiar speră să rămână în condiții financiare cel puțin la fel de bune ca până acum. Răspunsul pare să-l fi dat chiar picioarele lor pe teren. Nu justifică nimic, să fiu clar. Un profesionist joacă până la fluierul final, indiferent de contract. Dar explică, poate, de ce unii par să fi tras obloanele cu câteva săptămâni mai devreme.
Când perspectivele financiare se îngustează, instinctul de autoconservare bate, uneori, orgoliul sportiv. E trist, e omenesc și, mai presus de orice, e o dovadă a fragilității unui proiect construit pe nisip.
Suporterii au vorbit. Gușcă a zis tot
Liderul Guardia Ultra, Marcel Gușcă, a reacționat ferm după meciul de la Dumbrăvița pe rețelele sociale: „Înainte de meci, spuneam că suntem prezenți pentru culori. La ce jucăm, chiar și cu om în plus, nu se merită nici să consumi curentul vizionând meciul, dar să mai mergi în deplasare. Pic de orgoliu, pic de mândrie. Păcat că nu am fost ascultat după Sepsi când ziceam să își ia valizele și să plece măcar jumătate.”
Marcel Gușcă a spus tot ce trebuia spus. Când oamenii care iubesc cu adevărat acest club, cei care merg în deplasare cu propriii bani și cu inima alături de echipă, ajung să vorbească despre lipsă de orgoliu și de mândrie, înseamnă că lucrurile au degenerat grav. Este strigătul de disperare al unei galerii care suferă mai mult decât unii dintre cei care poartă tricoul cu emblema CSM Reșița. Și, sincer, îl înțeleg perfect pe Marcel.
Clasamentul și ce mai rămâne din acest sezon
După cele două înfrângeri consecutive, CSM Reșița nu pare a mai fi așa sigură de câștigarea grupei de play-out. Un obiectiv „second hand” rușinos pentru o echipă de talia CSM-ului. Să câștigi o amărâtă de grupă de play-out, cu echipe care s-au târât să termine campionatul, nu este ceva cu care să te lauzi.
Avansul pe care rosso-nerii l-au luat după victoria cu FC Bacău s-a topit, sunt acum pe poziția secundă, la egalitate cu liderul Concordia Chiajna, și cu un singur punct peste moldoveni. Iar în condițiile în care unii jucători par să fi renunțat deja mental, orice scenariu devine posibil.
Reșița mai are de disputat două etape până la finalul sezonului. Pe 2 mai joacă acasă cu CSC Șelimbăr, iar ultima etapă o va duce în deplasare la CS Tunari, ultima clasată din grupă. Pe hârtie, adversare abordabile. Dar fotbalul nu se joacă pe hârtie. Acum nu retrogradăm, se știa asta de când s-a intrat în play-out. Însă, dacă o ține în ritmul ăsta, sezonul viitor CSM Reșița nici nu se apropie de play-off și tot ce poate spera e să evite retrogradarea.
Cu mai puțin de o lună până la Centenar, ar fi fost frumos să avem altceva despre ce să vorbim.
Sursa foto: Facebook CSM Reșița
https://mariancaravan.ro/jucatori-cu-gandul-la-plecare-antrenor-legat-de-maini-suporteri-furiosi-csm-resita-se-prabuseste-tocmai-inaintea-centenarului/
CSM Reșița, primul pas greșit sub Leontin Doană: 1-2 cu Concordia Chiajna și multe semne de întrebare înaintea finalului de play-out
Amintiri de suflet din Valea Domanului: 7 aprilie 1993, ziua în care CSM Reșița a răpus Steaua
- INTERVIURILE MC | Horvath Tamas: „O fotografie puternică nu este doar despre un gest sau o fază surprinsă bine, ci despre ceea ce transmite mai departe”
- INTERVIURILE MC | Irina Giurgiu: „Succesul, astăzi, înseamnă să pot să-mi aleg proiectele fără să fiu constrânsă”
- Radiografia tristă a fotbalului reșițean
Niciun mesaj momentan