Câștigător al Premiului „Petru Fuchs” la categoria Foto, în cadrul Galei Premiilor APS 2025, Horvath Tamas confirmă, la nici 20 de ani, că face parte dintre numele promițătoare ale fotografiei sportive din România. Cel mai tânăr membru al Asociației Presei Sportive vorbește despre confirmarea adusă de acest premiu, despre drumul început devreme, despre presiunea marilor competiții și despre felul în care o imagine reușită înseamnă mai mult decât o fracțiune de secundă bine prinsă: înseamnă emoție, adevăr și poveste.
Ești cel mai tânăr membru al Asociației Presei Sportive din România. Ce înseamnă câștigarea Premiului „Petru Fuchs” la categoria Fotografie, oferit de APS?
Pentru mine, a însemnat foarte mult, în primul rând pentru că este o recunoaștere venită din partea unor oameni care cunosc foarte bine domeniul și știu ce înseamnă fotografia sportivă.
M-am bucurat mult, pentru că astfel de momente îți confirmă că munca ta este văzută și apreciată.
În același timp, cred că un premiu de genul acesta îți oferă și încredere. Te motivează să mergi mai departe, să muncești și mai mult și să încerci să evoluezi de la un eveniment la altul. Pentru mine, a fost un moment important, care a însemnat atât bucurie, cât și o confirmare că sunt pe un drum bun.
Cum ai ajuns la fotografie și de ce ai optat pentru zona sportului?
Am ajuns la fotografie din pasiune, foarte natural, iar în timp am înțeles că prin imagini pot
spune povești și pot transmite emoție, dar tot timpul am fost pasionat de fotografie. Sportul a venit tot natural, pentru că acolo am simțit cel mai puternic energia, tensiunea și autenticitatea momentului. M-a atras faptul că în fotografia sportivă totul este real și se întâmplă o singură dată. Nu ai duble, nu ai repetiții, trebuie să fii atent, conectat și să simți jocul. Cred că tocmai combinația asta dintre viteză, emoție, poveste și nu în ultimul rând pasiunea pentru fotbal și sport în general m-a făcut să aleg zona sportului.
Îți amintești momentul în care ai simțit că nu mai e doar pasiune, ci ceva ce poate deveni profesie?
Da, dar nu a fost un singur moment clar, ci un proces. La început a fost pasiune, însă în timp, pe măsură ce am început să lucrez tot mai mult, să fiu prezent în contexte importante și să simt că pot spune constant povești prin imagini, am înțeles că poate deveni mai mult decât atât. Cred că în momentul în care apare responsabilitatea și nu mai mergi la un eveniment doar ca să fotografiezi, ci ca să livrezi, să surprinzi esența și să fii la un anumit nivel de fiecare dată, atunci îți dai seama că nu mai e doar pasiune, ci o profesie.
Ce te atrage cel mai mult la fotografia sportivă: viteza, emoția sau ideea de a surprinde o fracțiune de secundă care nu se mai repetă?
Cred că tocmai combinația dintre toate trei. Viteza îți cere să fii mereu atent, emoția dă profunzime imaginii, iar fracțiunea aceea de secundă care nu se mai repetă este, de fapt, esența fotografiei sportive. Asta mă atrage cel mai mult: faptul că ai șansa să oprești un moment real, intens și irepetabil. În sport, totul se schimbă într-o clipă, iar dacă reușești să surprinzi exact acel moment, fotografia capătă cu adevărat valoare.
Între instinct, disciplină și presiunea marilor evenimente
Cum arată, concret, munca ta într-o zi de meci sau la un eveniment mare?
Într-o zi de meci, munca începe cu mult înainte de primul fluier. Este multă pregătire, de la partea logistică și verificarea echipamentului, până la modul în care intri mental în ritmul evenimentului. Încerc mereu să anticipez ce urmează și să fiu cât mai conectat la tot ce se întâmplă. În timpul meciului, totul se desfășoară foarte intens. Urmăresc nu doar jocul în sine, ci și reacțiile, detaliile, emoțiile din jurul terenului, pentru că de multe ori ele completează povestea. La evenimentele mari, presiunea este și mai mare, pentru că ritmul este foarte rapid, iar de multe ori trebuie să și livrezi imagini în timp real, ceea ce înseamnă să fii foarte eficient și foarte clar în tot ce faci.
După meci, urmează selecția, editarea și livrarea finală. Este un proces care cere concentrare de la început până la sfârșit, pentru că nu este vorba doar despre a face fotografii bune, ci despre a surprinde corect și rapid esența unui moment.
Cât de mult dintr-o fotografie bună ține de instinct și cât ține de disciplină și repetiție?
Cred că este un echilibru între instinct și disciplină. Instinctul te ajută să simți momentul și să reacționezi rapid, dar el se formează în timp, prin muncă, repetiție și foarte multă experiență. Experiența am acumulat-o, o acumulez și o voi acumula prin fiecare eveniment pe care îl fotografiez. Fiecare meci, fiecare competiție și fiecare context nou îți oferă ceva: te învață să citești mai bine jocul, să anticipezi mai repede și să înțelegi mai clar ce înseamnă un moment cu adevărat important. De aceea, o fotografie bună nu ține doar de talent sau de reacție, ci și de tot ce construiești în timp, pas cu pas.
Ai ajuns să lucrezi în contexte tot mai vizibile. Cum s-a construit drumul ăsta, pas cu pas?
S-a construit treptat, pas cu pas, prin multă muncă, consecvență și răbdare. Nimic nu a venit dintr-o dată și cred că tocmai asta îi dă valoare drumului. Am încercat mereu să tratez fiecare eveniment cu seriozitate, indiferent de dimensiunea lui, și să dau tot ce pot de fiecare dată.
În timp, lucrurile au început să se lege natural. Au venit contexte tot mai vizibile, dar ele au fost, de fapt, rezultatul muncii din spate, al felului în care am evoluat și al încrederii construite în timp. Pentru mine, totul s-a așezat organic, fără scurtături, iar drumul continuă în același mod: cu muncă, seriozitate și dorința de a crește constant.
Când privești acum imaginile tale, ce simți că te diferențiază de alți fotografi sportivi de vârsta ta?
Nu mă raportez neapărat la ceilalți și nici nu simt nevoia să mă compar constant, pentru că fiecare fotograf are propriul drum și propria perspectivă. Dar, dacă ar fi să spun ce cred că face diferența în cazul meu, aș pune accent pe anii din spate și pe faptul că am început devreme.
Faptul că am început la 15 ani m-a ajutat mult, pentru că am avut timp să cresc odată cu tot ceea ce fac, să învăț, să greșesc, să mă formez și să acumulez experiență pas cu pas. Cred că lucrurile acestea se văd în timp, în felul în care privești un moment, în cum îl anticipezi și în cum alegi să-l spui prin imagine.
Care a fost cel mai greu moment de până acum: un cadru ratat, o presiune mare, un eveniment important?
Unul dintre cele mai grele momente a fost la un Grand Prix de patinaj artistic pentru juniori, la Linz, un eveniment pe care l-am fotografiat pentru ISU. A fost dificil pentru că, a doua zi, s-a stricat hardul de pe care lucram și am pierdut imaginile de la eveniment. Pentru un fotograf, mai ales după un context important în care ai investit multă energie și concentrare, este un moment foarte greu de dus.
În același timp, au existat și momente grele într-un sens diferit, prin presiunea lor, dar care au rămas foarte frumoase. Un astfel de exemplu a fost finala Europa League de la Budapesta, din 2023. Acolo presiunea a fost enormă, pentru că vorbim despre un eveniment de cel mai înalt nivel, cu ritm, miză și intensitate foarte mari. Dar tocmai astfel de contexte te și formează cel mai mult și îți rămân în memorie într-un mod special.
Dacă ar fi să rezum, cred că cele mai grele momente sunt cele în care simți fie că ai pierdut ceva foarte important, fie că trebuie să fii la cel mai bun nivel al tău într-un context uriaș. Ambele te marchează, dar ambele te și învață foarte mult.
Fiind foarte tânăr, ai avut impresia că trebuie să-ți câștigi locul mai apăsat decât alții?
Da, clar. Când ești foarte tânăr, încrederea se câștigă mai greu și cred că asta este normal. Oamenii vor să vadă în timp că poți să fii constant, că poți gestiona presiunea și că poți livra la un anumit nivel, nu doar o dată, ci în mod repetat. Am simțit și eu lucrul acesta, dar tocmai de aceea am încercat să las munca să vorbească. Până la urmă, locul ți-l câștigi prin seriozitate, consecvență și prin felul în care te prezinți de fiecare dată.
Povestea din jurul unei imagini
Care e fotografia ta preferată dintre cele făcute până acum?
Nu pot alege o singură fotografie, pentru că sunt imagini diferite care înseamnă lucruri diferite pentru mine. În schimb, sunt două fotografii care îmi dau un sentiment aparte. Prima este fotografia intitulată „Karate Captain”, cea cu care am primit primul meu premiu la Salonul Internațional de Fotografie de la Sibiu. Are o valoare specială pentru mine, pentru că a însemnat un moment important în parcursul meu și o confirmare timpurie că sunt pe un drum bun. A doua este „Like a Family”, fotografia cu care am ajuns anul trecut pe lista lungă a AIPS-ului. Și ea înseamnă mult pentru mine, pentru că vine dintr-un alt moment al evoluției mele și are o încărcătură aparte. Cred că ambele spun câte ceva despre mine, dar în etape diferite.
Ce ai învățat cel mai repede și cel mai dur în meseria asta?
Cred că am învățat foarte repede că în meseria asta nu este suficient doar să ai pasiune. Pasiunea te pornește, dar mai departe ai nevoie de disciplină, răbdare, seriozitate și capacitatea de a rămâne constant, inclusiv în momentele grele. Iar cel mai dur am învățat că uneori, oricât de mult te-ai pregăti, pot exista și lucruri pe care nu le controlezi. În fotografia de eveniment și în sport, presiunea este mare, totul se întâmplă repede, iar unele lecții vin din situații dificile. Dar tocmai acele momente te obligă să crești, să devii mai atent, mai responsabil și mai puternic în felul în care îți faci meseria.
În fotografia sportivă există multă tehnică, dar și foarte multă intuiție. Unde simți că se întâlnesc cele două în munca ta?
Cred că se întâlnesc exact în momentul în care tot ce ține de tehnică devine atât de bine fixat, încât îți lasă loc să simți și să anticipezi. Tehnica îți oferă control, siguranță și viteză de reacție, iar intuiția te ajută să citești momentul înainte să se întâmple.
În munca mea, cele două merg mereu împreună. Fără tehnică, este greu să fii constant într-un mediu atât de rapid, iar fără intuiție, riști să surprinzi doar acțiunea, nu și esența ei. Cred că fotografia sportivă bună apare exact acolo unde reușești să îmbini controlul cu instinctul. Dacă ar fi să aleg o singură fotografie, ar fi celebra imagine realizată de Neil Leifer, cu Muhammad Ali deasupra lui Sonny Liston.
Ce fotografie a altcuiva te-a urmărit mult timp și te-a făcut să înțelegi altfel sportul?
Sunt mai multe imagini care m-au făcut să privesc sportul altfel, tocmai pentru că nu vorbeau doar despre acțiune, ci despre tot ce există în spatele ei: sacrificiu, singurătate, presiune, umanitate.
Cred că fotografiile care m-au urmărit cel mai mult au fost cele care au reușit să arate sportivul dincolo de rezultat, nu doar în momentul victoriei sau al efortului, ci și în momentele de fragilitate, de concentrare sau de gol de după tot consumul emoțional. Genul acela de imagini m-a făcut să înțeleg că sportul nu înseamnă doar spectacol, ci și foarte multă poveste umană. Pentru mine, asta a schimbat mult perspectiva: să nu caut doar faza spectaculoasă, ci și adevărul din jurul ei.
Când simți că ai făcut o fotografie cu adevărat bună: pe teren, la selecție sau abia după un timp?
Cred că uneori simți chiar pe teren că ai surprins un moment foarte bun, mai ales atunci când îți dai seama că ai fost exact unde trebuia, în fracțiunea potrivită de secundă. Dar, de multe ori, adevărata valoare a unei fotografii o înțelegi la selecție sau chiar după mai mult timp.
Sunt imagini care îți atrag atenția imediat și sunt altele care cresc în timp, pentru că ajungi să le vezi altfel, cu mai multă distanță. Pentru mine, o fotografie cu adevărat bună este cea care rezistă și după momentul în care a fost făcută, cea care transmite ceva real și atunci când o privești mai târziu.
Te interesează mai mult momentul decisiv sau povestea care rămâne după el?
Cred că momentul decisiv este foarte important, pentru că el îți oferă intensitatea și adevărul acelei fracțiuni de secundă. Dar, pentru mine, contează cel mai mult povestea care rămâne după el.
O fotografie puternică nu este doar despre un gest sau o fază surprinsă bine, ci despre ceea ce transmite mai departe. Dacă imaginea reușește să păstreze emoția, contextul și starea acelui moment și după ce totul s-a încheiat, atunci simt că are cu adevărat valoare.
Ce sfat i-ai da unui adolescent din Cluj care vrea să intre în fotografie sportivă?
I-aș spune, în primul rând, să aibă răbdare și să înceapă cât mai repede. Să meargă la meciuri, la competiții, să fotografieze cât mai mult și să învețe din fiecare ocazie, pentru că progresul vine foarte mult din practică. În același timp, i-aș spune să nu se gândească doar la aparatură, ci mai ales la cum vede momentul, cum înțelege sportul și cât de serios tratează ceea ce face. În fotografia sportivă contează mult să fii prezent, atent și dispus să înveți constant.
Și poate cel mai important: să nu se descurajeze dacă lucrurile nu vin repede. Este un domeniu în care crești în timp, iar încrederea se câștigă greu, dar dacă există pasiune, muncă și consecvență, drumul se poate construi foarte frumos.
Ce urmează pentru tine? Ce ți-ai propus în următorii ani?
În următorii ani îmi doresc, în primul rând, să cresc constant și să ajung să fotografiez la tot mai multe competiții importante, atât la nivel național, cât și internațional. Vreau să continui să îmi construiesc portofoliul în mod serios, să fiu prezent în contexte tot mai puternice și să mă dezvolt de la un eveniment la altul.
În același timp, îmi propun să îmi consolidez tot mai bine stilul, astfel încât munca mea să fie recognoscibilă și din punct de vedere vizual, nu doar prin evenimentele la care particip. Vreau să acumulez cât mai multă experiență, să învăț constant și să profit de fiecare oportunitate care mă poate duce mai sus.
Realist vorbind, cred că următorii ani sunt despre muncă, consecvență și poziționare cât mai bună în domeniul acesta, astfel încât să pot ajunge, pas cu pas, acolo unde îmi doresc.
Ce ai vrea să poată spune cineva, peste câțiva ani, despre fotografiile tale?
Mi-ar plăcea să se spună că fotografiile mele nu au surprins doar sportul în sine, ci și tot ce se simte în jurul lui. Că au avut emoție, adevăr și că au reușit să spună o poveste, nu doar să arate un moment. Și mi-ar plăcea să se vadă că în spatele lor au fost ani de muncă, consecvență și evoluție. Până la urmă, cred că asta îți dorești cel mai mult: ca imaginile tale să rămână și să spună ceva real chiar și după trecerea timpului.
CARTE DE VIZITĂ HORVATH TAMAS
Membru APS/AIPS – din 2022
Colaborări: CFR Cluj și Getty Images, din 2023
AIPS Sport Media Awards 2023 – longlist, Young Reporters Under 30 – Photography, lucrarea „Don’t Fall”
AIPS Sport Media Awards 2024 – longlist, Photography Sport Action, lucrarea „Like a Family”
Premii: Special Jury Prize, Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu, pentru fotografia „Karate Captain”
Studii: absolvent al Colegiului Național Unitarian Janos Zsigmond, student la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca
https://mariancaravan.ro/interviurile-mc-horvath-tamas-o-fotografie-puternica-nu-este-doar-despre-un-gest-sau-o-faza-surprinsa-bine-ci-despre-ceea-ce-transmite-mai-departe/
Niciun mesaj momentan