Reșițeanul Nicu Negru încheie în glorie aventura la Dinamo București, cu al șaptelea titlu de campion cucerit în tricoul alb-roșu și cu un event reușit în ultimul său sezon înaintea revenirii la CSM București.
Dincolo de cifre, trofee și controverse trecătoare, rămâne povestea unui sportiv crescut la Reșița, format în spiritul muncii serioase și ajuns unul dintre reperele handbalului masculin românesc.
De la „Traian Vuia” la titlurile cu Dinamo
Îl urmăresc pe Nicu Negru de multă vreme. Nu de ieri, nu de când a început să apară constant în meciurile importante ale lui Dinamo, nu doar de când a devenit campion al României. L-am urmărit încă de pe vremea junioratului, de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Reșița, acolo unde a început handbalul sub îndrumarea profesoarei Lucia Moruț. Apoi l-am văzut făcând pasul spre seniorat, într-o perioadă în care Banatul de Munte încă mai respira handbal de elită prin HC Caraș-Severin.
De aceea, titlul câștigat acum cu Dinamo nu este, pentru mine, doar încă o știre sportivă. Este confirmarea unei cariere construite cu seriozitate, cu răbdare și cu un tip de discreție pe care îl au, de regulă, sportivii care vorbesc mai mult prin ceea ce fac pe teren.
Dinamo București și-a asigurat matematic titlul național după victoria cu 36-27 în fața formației HC Buzău, rezultat care a adus clubului din Ștefan cel Mare al zecelea titlu consecutiv și al 22-lea din istorie. În același sezon, Dinamo a realizat eventul, cucerind și Cupa României, după o finală câștigată contra Politehnicii Timișoara, chiar în municipiul de pe Bega. Pentru Nicu Negru, acesta este al șaptelea titlu cucerit alături de Dinamo, iar sezonul marchează și despărțirea sa de clubul alb-roșu, urmând ca din vară să revină la CSM București.
„Au fost niște ani foarte frumoși, m-au ajutat în creșterea mea ca jucător”, spunea Nicu după ultimul succes cu Dinamo. Și cred că această frază spune mult. Nu e o declarație de complezență, ci bilanțul unui sportiv care a înțeles că performanța nu se face doar din talent, ci și din capacitatea de a rămâne într-un grup, de a contribui, de a accepta schimbări, de a merge mai departe.
Șapte titluri, o carieră și o Reșiță care se poate recunoaște în el
Ca senior, a trecut, așa cum menționam, pe la HC Caraș-Severin, CSM București și Dinamo București. La CSM București a fost parte a unei echipe care a câștigat Cupa României în 2016, finală în care Nicușor Negru a fost și unul dintre jucătorii remarcați. Ulterior, din 2018, a devenit unul dintre oamenii importanți ai lui Dinamo, club cu care a legat sezoane de dominație internă și meciuri europene importante. În total, cu Dinamo a cucerit 19 trofee: 7 titluri naționale, 6 Cupe și 6 Supercupe.
Sigur, cifrele sunt importante: titluri, trofee, goluri, selecții. Dar în cazul lui Nicu Negru mai există ceva: imaginea sportivului care nu și-a uitat punctul de plecare. Reșița apare mereu în povestea lui, nu ca o simplă mențiune biografică, ci ca locul de formare. Iar pentru un oraș care și-a construit identitatea și prin sport, asta contează.
Declarația lui Nicu Negru despre revenirea la CSM București merită citită cu atenție: „Trecerea mea la CSM București, la fosta mea echipă, cred că o să fie un pas înainte pentru mine.” Nu este o frază aruncată la întâmplare și nici o despărțire apăsată de reproșuri. Este, mai degrabă, felul elegant în care un sportiv cu experiență spune că își dorește din nou un rol mai consistent, minute, responsabilitate și sentimentul că poate influența direct jocul echipei.
Poate tocmai de aceea cariera lui Nicu Negru trebuie privită dincolo de statistici. Un campion nu este doar cel care ridică trofee, ci și cel care știe să plece demn atunci când simte că are nevoie de o nouă provocare. Revenirea la CSM București nu șterge nimic din ce a construit la Dinamo; dimpotrivă, confirmă dorința lui de a rămâne competitiv, prezent și relevant într-un handbal românesc care are încă nevoie de jucători cu experiența lui.
Despre episodul naționalei: prudență, nu sentințe
În jurul lui Nicu Negru a existat și un episod discutat în spațiul public: cel legat de absența sa de la o acțiune a echipei naționale. În martie 2024, selecționerul George Buricea a declarat că Nicușor Negru, Cristian Ghiță și Vlad Rotaru „au ales să nu mai participe la acțiunile naționalei”, formulare care a creat impresia unei retrageri sau a unui refuz categoric.
La scurt timp, însă, Gazeta Sporturilor a publicat o clarificare importantă: Nicu Negru nu s-a retras de la echipa națională, ci a anunțat în scris Federația Română de Handbal că nu va participa la stagiul de pregătire de la Brăila din cauza unor probleme personale și a suprasolicitării.
Cred că aici trebuie să fim corecți. E ușor să judeci un sportiv din tribună, din fața televizorului sau dintr-un titlu de presă. E mai greu să vezi tot ce se află în spatele unei cariere lungi: accidentări, uzură, drumuri, presiune, ani întregi în care corpul este dus la limită. Nu spun că echipa națională nu trebuie respectată. Dimpotrivă. Tricoul României rămâne o mare onoare pentru orice sportiv. Dar spun că, înainte de a lipi etichete, trebuie să citim nuanțele.
În cazul lui Nicu Negru, informațiile publice disponibile arată mai degrabă un episod punctual, nu o ruptură definitivă de echipa națională. Iar eu, unul, continui să cred că un jucător cu experiența lui, cu disciplina lui și cu felul său de a se raporta la handbal ar mai avea ce oferi României.
O propunere pentru Reșița: Nicu Negru, Cetățean de Onoare
Așezând toate acestea cap la cap, cred că Reșița are în față un moment potrivit pentru un gest elegant. Nu unul festivist, nu unul făcut în grabă, nu unul pentru fotografie. Ci un gest de recunoaștere firească: propunerea ca Nicu Negru să poată fi desemnat Cetățean de Onoare al Reșiței.
Expunerea de motive ar putea fi simplă și, tocmai de aceea, puternică.
Nicu Negru este un sportiv născut și format la Reșița, plecat din handbalul juvenil local și ajuns la nivelul cel mai înalt al competiției interne. A reprezentat orașul prin cariera sa, prin seriozitate și prin performanță. A câștigat titluri naționale, a jucat în competiții europene, a fost selecționat la echipa națională și a devenit unul dintre cei mai valoroși handbaliști români pe postul său. Nu vorbim despre o promisiune, ci despre o certitudine. Nu vorbim despre un potențial, ci despre o carieră deja confirmată.
Reșița a știut, de-a lungul timpului, să își prețuiască oamenii care au dus numele orașului mai departe. Iar sportul rămâne una dintre cele mai frumoase forme prin care un oraș mic sau mijlociu poate ajunge să fie rostit cu respect în săli, în competiții, în transmisiuni radio și tv.
De aceea, fără patimă și fără presiune, cred că administrația locală reșițeană ar putea privi cu atenție această propunere. Ar fi un semn de respect pentru performanță, pentru școala sportivă reșițeană, pentru profesorii și antrenorii care au pus bazele unei cariere, dar și pentru tinerii care astăzi intră într-o sală de sport visând că, într-o zi, pot ajunge și ei campioni.
Nicu Negru nu are nevoie de titluri onorifice ca să fie campion. Le are deja pe cele câștigate pe teren. Dar Reșița ar avea de câștigat dacă ar ști să spună, la timp și cu eleganță: „Acesta este unul dintre ai noștri. Îl respectăm. Ne mândrim cu el.”
Iar eu, ca unul care i-am urmărit drumul de la juniorii de la „Traian Vuia” până la trofeele ridicate cu Dinamo, nu pot decât să repet ceea ce am spus și după ultimul său titlu: respect, Nicu Negru! Mă înclin. Mult succes la CSM București și, de ce nu, te aștept din nou și în tricoul Naționalei.
https://mariancaravan.ro/respect-nicu-negru-campionul-resitei-merita-sa-fie-privit-si-acasa-la-inaltimea-carierei-sale/
Niciun mesaj momentan