William Murdoch, detectivul care aduce viitorul în trecut

L-am descoperit pe Detectivul Murdoch la Epic Drama, prin 2019, și de atunci am urmărit cu interes acest serial canadian. Construit în jurul detectivului William Murdoch și a polițiștilor de la Secția 4 Toronto, acest serial reprezintă o întâlnire rară între mister, inteligență, umor și emoție.

E unul dintre acele seriale care te cuceresc prin atmosferă, personaje și prin felul în care îți dau senzația că intri, pentru o oră, într-o altă lume. Serialul a avut premiera la 20 ianuarie 2008, iar în 2026 a ajuns la sezonul 19.

Un om al rațiunii, într-o lume care încă nu era pregătită pentru el

Ceea ce m-a atras de la început la William Murdoch este felul în care se desprinde de tiparul detectivului spectaculos. Murdoch nu rezolvă cazurile prin forță, prin ieșiri teatrale sau prin instinct pur, ci prin observație, răbdare și disciplină a minții. În acel Toronto al anilor 1890 și al începutului de secol XX, el apare ca un om înaintea vremii sale: folosește amprente, analizează urme, caută probe subtile și încearcă să înțeleagă crima cu ajutorul științei, într-o epocă în care mulți încă preferă bănuiala, prejudecata sau autoritatea brută.

Chiar descrierea oficială a serialului insistă pe această idee: William Murdoch folosește tehnici criminalistice radicale pentru acea vreme ca să rezolve cele mai grele crime din oraș.

Tocmai de aceea mi se pare un personaj atât de puternic. E rezervat, riguros, uneori incomod prin corectitudinea lui, dar niciodată rece. În spatele acestei stăpâniri de sine există un om care se luptă continuu cu limitele propriei epoci: cu regulile sociale, cu presiunea religioasă, cu propriile îndoieli și, nu de puține ori, cu durerea din viața personală. Yannick Bisson, actorul care îl interpretează, spunea despre Murdoch că, în cele din urmă, „își va face datoria”, dar că, odată cu trecerea anilor, personajul a înțeles tot mai clar că lucrurile nu sunt doar alb sau negru și că uneori trebuie să facă alegeri de judecată. Mie mi se pare una dintre cele mai bune chei de lectură pentru acest erou: Murdoch nu s-a schimbat în esență, dar s-a adâncit.

Asta se vede în multe dintre situațiile prin care trece. Sunt episoade în care anchetează crime care ating nervii sensibili ai epocii: atentate, conflicte sociale, scandaluri politice, cazuri cu rezonanță publică sau situații în care noile invenții schimbă nu doar investigația, ci și lumea din jurul lui. Sunt și episoade în care viața lui intimă se clatină. Relația cu Julia Ogden îl obligă adesea să iasă din armura lui morală și să accepte că iubirea nu poate fi rezolvată ca un dosar. Tocmai aici serialul câștigă profunzime: în spatele fiecărei crime se află și o altă întrebare, mai grea, despre fragilitate, loialitate și despre prețul adevărului.

M-a impresionat mereu și faptul că Murdoch nu este singurul personaj bine scris, dar este centrul poveștii. În jurul lui gravitează Julia, inteligentă și curajoasă, Crabtree, mereu cald și surprinzător, și Brackenreid, impulsiv, pământean, memorabil. Fără ei, Murdoch ar fi rămas doar un detectiv strălucit. Cu ei, devine un om complet.

Dincolo de farmecul personajului, merită spus și cine stă în spatele serialului. Detectivul Murdoch este bazat pe personajele create de scriitoarea Maureen Jennings, iar pentru televiziune a fost dezvoltat de R.B. Carney, Cal Coons și Alexandra Zarowny. De-a lungul anilor, printre cei mai importanți scenariști s-au numărat Peter Mitchell, Simon McNabb, Saleema Nawaz, Keri Ferencz, Jenny Lee, Christina Ray și Noelle Girard. Regia nu aparține unui singur nume, ci este semnată, de la episod la episod, de mai mulți regizori, între care Laurie Lynd, Eleanore Lindo, Elsbeth McCall, Mina Shum, Katie Boland și chiar Yannick Bisson, care a regizat și episoade din sezoanele recente. Filmările pentru primul sezon au avut loc între 11 iunie și 17 octombrie 2007, în principal la Toronto și Hamilton.

De ce am rămas alături de acest serial

Cred că longevitatea serialului se explică tocmai prin felul în care știe să alterneze gravitatea cu bucuria jocului. Nu este un serial apăsat de propria importanță. Știe să fie serios, dar știe și să se joace. Yannick Bisson spunea, la un moment dat, că serialul a avut și episoade mai luminoase, la care publicul a răspuns foarte bine, iar unele dintre cele mai urmărite au fost tocmai cele în care povestea a lăsat mai mult loc umorului. Mi se pare o observație foarte justă: Detectivul Murdoch rezistă de atâția ani și pentru că nu se ia niciodată prea tare în serios.

Printre episoadele pe care le-aș numi reușite se află, fără ezitare, cele în care serialul îndrăznește să iasă din tipar. Episodul muzical Why Is Everybody Singing? rămâne, pentru mine, una dintre cele mai plăcute surprize: o dovadă că un serial de epocă, ajuns la maturitate, poate încă să riște și să se reinventeze. Site-ul oficial îl prezintă drept primul episod muzical de televiziune dramatică din Canada, iar asta spune mult despre curajul echipei.

Apoi sunt episoadele în care Murdoch este împins la limită. În „24 Hours Til Doomsday”, de pildă, el trebuie să oprească un program secret de armament care pare să fi fost preluat de teroriști. În „Raised on Robbery”, ajunge prins într-un jaf bancar care îi pune reputația în joc. În „The Big Chill”, cazul se desfășoară într-un peisaj rece și apăsător, iar într-o cronică publicată atunci s-a spus că episodul avea „toate semnele distinctive ale unui episod clasic Murdoch”. Iar în „Cometh the Archer”, tensiunea urcă și mai mult: Julia este împușcată, iar Murdoch este răpit de un vechi dușman. Sunt episoade în care personajul nu mai poate rămâne doar creierul impecabil al anchetei; trebuie să devină și om rănit, și bărbat vulnerabil.

Poate că tocmai de aceea publicul a rămas atât de fidel. Hélène Joy observa că spectatorii iubesc cu adevărat povestea cuplului Murdoch-Ogden și că au trăit bucuriile și durerile lor cu o intensitate aproape familială. Iar când a fost întrebată dacă William și Julia ar trebui să aibă un copil, răspunsul ei a fost simplu și limpede: „cred că ar trebui să aibă unul dacă își doresc asta”. În aceeași discuție, Yannick Bisson spunea că marile tensiuni din relații „ating ceva foarte personal în oameni” și că fanii sunt profund investiți emoțional în acești eroi. Se simte asta și din afara ecranului: serialul nu a rămas viu doar prin mistere, ci și prin legătura afectivă pe care a construit-o cu publicul.

Și Maureen Jennings, autoarea care l-a creat pe Murdoch pe hârtie, a spus un lucru care mi se pare esențial despre Yannick Bisson: „face o treabă minunată; acum este Murdoch-ul lui”. Este, cred, una dintre cele mai frumoase forme de recunoaștere pentru un actor care a reușit să transforme un personaj literar într-o prezență de televiziune memorabilă.

Cât despre felul în care a fost primit serialul, cifrele vorbesc de la sine. În clasamentele de audiență publicate la începutul lui 2026, Murdoch Mysteries figura între cele mai urmărite titluri canadiene, cu o medie de 614.000 de telespectatori pentru combinația dintre a doua parte a sezonului 18 și prima parte a sezonului 19. În anii anteriori, episoadele au depășit frecvent pragul de un milion de telespectatori, iar în sezonul 15 premiera a fost urmărită de 743.000 de oameni. Toate acestea arată că vorbim despre un serial care nu doar a rezistat, ci a rămas relevant și iubit.

În România, serialul poate fi urmărit pe Epic Drama, nu vă las aici un program al zilelor și intervalelor orare de difuzare, ci vă las plăcerea de a-l (re)descoperi pe Detectivul Murdoch.

Pentru mine, Detectivul Murdoch rămâne unul dintre cele mai elegante seriale polițiste de epocă pe care le-am urmărit în ultimii ani. Nu pentru că ar încerca să impresioneze cu orice preț, ci pentru că are răbdare cu personajele lui și respect pentru spectator. Iar William Murdoch rămâne, sezon după sezon, un erou rar: un om care caută adevărul într-o lume care încă nu știa cât de mult va avea nevoie de el.