E zi de meci: Turcia – România, în semifinala barajului pentru Campionatul Mondial de Fotbal. Prin urmare, contextul e perfect pentru o mică declarație de pace culinară înainte de eventuale suferințe fotbalistice.
Bine, la fotbal vedem noi ce iese, dar la micul dejun chiar n-are nimeni nimic împotrivă dacă băgăm o baclava.
Eu cu baclavaua am o relație matură: o respect, o admir și n-o subestimez niciodată, exact cum ar trebui, probabil, să fac și cu Turcia când joacă acasă. Doar că, spre deosebire de un meci de baraj, baclavaua îți oferă și final fericit mai des.
Istoria ei, în schimb, e mai încurcată decât un careu aglomerat la un corner: originile sunt disputate, cu teorii care merg de la Mesopotamia și Asiria veche până la tradiții greco-romane și persane, iar forma apropiată de baclavaua modernă e legată cel mai des de lumea otomană și de rafinarea desertului în bucătăria imperială. Termenul „baklava” apare atestat în engleză în 1650, iar forme mai vechi ale cuvântului sunt semnalate înainte de 1500.
Pe scurt, nimeni nu poate ieși complet liniștit la televizor și să spună: „Gata, am rezolvat dosarul originii baclavalei.” Ce se poate spune mai sigur este că desertul a devenit emblematic în spațiul otoman, iar Gaziantep a ajuns atât de legat de el încât „Antep Baklavası / Gaziantep Baklavası” a fost înscrisă ca indicație geografică protejată în UE prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1399/2013. Asta e, cum s-ar zice, Champions League-ul deserturilor cu sirop.
Când a apărut baclavaua în România? Aici prefer să fiu cinstit: nu există, din ce am găsit, un an clar pe care să-l pot pune pe masă ca pe foaia de copt. Dar direcția e clară. Relațiile directe și îndelungate dintre spațiul românesc și cel otoman s-au întins din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea, iar influența turcească a intrat masiv și în limbă, și în bucătărie; inclusiv „baclava” și „cafea” apar între împrumuturile culinare turcești din română. În plan gastronomic, desertul e legat mai ales de Dobrogea și de comunitățile turce și tătare de aici, de unde s-a răspândit apoi firesc în restul țării. Deci, dacă mă întreabă cineva sincer când a intrat baclavaua la noi, eu răspund așa: nu într-o zi, ci prin istorie, prin Dobrogea și prin obiceiul foarte omenesc de a adopta tot ce e bun.
Cum aș face eu baclavaua și cafeaua turcească înainte de meci
Dacă tot vorbesc despre ea cu atâta respect, mă simt obligat moral să spun și cum aș face o baclava serioasă, din aceea care te face să uiți măcar până la pauză de posesie, pressing și statistici. Nu spun că există o singură rețetă „adevărată” de baclava, dar există câteva repere care se repetă în toate variantele serioase: foi foarte subțiri, unt, nucă sau fistic și un sirop dulce, turnat cu măsură. Așa că, dacă ar fi să aleg o variantă clasică, bine echilibrată și foarte ușor de iubit, eu pe asta aș merge.
Rețeta mea preferată de baclava clasică:
500 g foi de plăcintă foarte subțiri
300-350 g nucă măcinată grosier sau fistic tocat
250 g unt topit
1 linguriță scorțișoară, opțional
un praf de sare
Pentru sirop:
400 g zahăr
350 ml apă
1 felie de lămâie sau 1 lingură zeamă de lămâie
1 lingură miere, opțional
puțină apă de flori de portocal sau vanilie, dacă vreau aromă mai orientală
Cum o fac:
Încălzesc cuptorul la 170-180°C.
Ung tava cu unt.
Așez jumătate din foi, ungând aproape fiecare 2 foi cu unt topit.
Presar uniform nuca sau fisticul amestecat cu puțină scorțișoară.
Pun restul foilor, din nou unse din când în când cu unt.
Tai baclavaua crudă în romburi sau pătrate.
Torn deasupra untul rămas și o coc 40–50 de minute, până devine aurie și serioasă, nu timidă.
Fierb siropul 8-10 minute din apă, zahăr și lămâie; la final adaug mierea sau aromele.
Torn siropul călduț peste baclavaua fierbinte sau invers, niciodată ambele la aceeași temperatură, ca să rămână frumos stratificată și nu o mlaștină sentimentală.
O las câteva ore, ideal peste noapte. Baclavaua grăbită e ca pasa dată în centru fără adresă: rar iese bine.
Dacă ar fi să aleg și o a doua variantă „de podium”, aș merge pe baclava cu fistic, mai apropiată de stilul celebru din Gaziantep: mai fină, mai parfumată, mai elegantă, genul de desert care intră pe teren și deja pare favorit moral. Diferența mare față de varianta cu nucă este umplutura: folosesc fistic crud, nesărat, măcinat mai fin, și sunt atent să nu exagerez cu scorțișoara sau alte arome care-i acoperă gustul.
VREI ACCES LA CONȚINUT PREMIUM?
Iar lângă ea, da, eu aș pune o cafea turcească făcută după metoda clasică: apă rece, cafea măcinată foarte fin, foc mic și puțină răbdare. Tradiția cafelei turcești a fost înscrisă de UNESCO în patrimoniul cultural imaterial în 2013, tocmai pentru că nu e doar o băutură, ci și un ritual social, cu preparare, servire și chiar ghicit în zaț.
Ce îți trebuie pentru o cafea
1 ceașcă mică de apă rece pentru fiecare cafea
1 linguriță plină de cafea măcinată foarte fin
zahăr după gust, pus de la început, dacă vreau
ibric
Pașii:
Pun apa în ibric.
Adaug cafeaua și zahărul, fără să mă grăbesc.
Amestec o singură dată, la început.
Pun ibricul la foc mic.
Când spuma începe să se ridice, iau ibricul de pe foc înainte să dea în clocot.
Pot repeta mișcarea încă o dată pentru spumă mai bogată.
Torn încet în ceșcuțe și las un minut zațul să se așeze.
Asta e tot. Doar cafea fin măcinată, un ibric și puțină răbdare. Adică exact opusul stării mele din minutul 83, dacă suntem conduși la Istanbul.
Una peste alta, eu intru în seara asta cu optimism decent, de om care știe că fotbalul ne poate da emoții tari, iar uneori ne mai și ceartă. Dar tot cred că există o formă sănătoasă de speranță: să jucăm cu cap, să nu ne facem de râs și, indiferent ce se întâmplă pe tabelă, să rămânem cu un adevăr imposibil de contestat: poate că la fotbal n-om avea mereu prima șansă, dar o baclava bună și o cafea turcească la micul dejun chiar nu deranjează pe nimeni. Iar dacă diseară „ne-o luăm”, măcar s-o facem după ce ne-am răsfățat papilele gustative.
https://mariancaravan.ro/fotbal-baclava-si-cafea-turceasca/
Niciun mesaj momentan