CSM Reșița închide astăzi, de la ora 17:00, etapa a 7-a a Ligii 2, cu un meci pe teren propriu împotriva celor de la FC Bacău. Formația pregătită de Dorinel Munteanu pornește în această partidă de pe locul 5, dar o victorie ar urca-o până pe poziția secundă, la numai un punct de liderul CSM Slatina. Argumentele reșițenilor nu sunt puține, iar unul dintre cele mai importante este chiar terenul propriu: CSM Reșița a câștigat toate cele trei jocuri disputate în actualul campionat pe Stadionul „Mircea Chivu”.
Etapa a 7-a a Ligii 2 își consumă ultimul episod în Valea Domanului, într-un moment în care fiecare punct începe să cântărească tot mai mult în partea superioară a clasamentului. După cele zece partide deja disputate în această rundă, CSM Reșița se află pe locul 5, cu 15 puncte acumulate în șase jocuri, la patru lungimi de liderul CSM Slatina, care are 19, și la două de ocupanta locului secund, Politehnica Timișoara. Popești-Leordeni și Concordia Chiajna au, la rândul lor, câte 15 puncte, astfel că o victorie în această după-amiază le-ar permite rossonerilor să revină pe poziția a doua, cu 18 puncte, și să rămână în imediata apropiere a liderului. FC Bacău ocupă locul 8, cu 11 puncte din șase partide, la numai un punct de poziția a șasea, ultima care asigură, la finalul sezonului regular, prezența în play-off.
Valea Domanului, teren interzis adversarilor în acest început de sezon
Dacă în deplasare a existat și pasul greșit de la Popești-Leordeni, în Valea Domanului CSM Reșița nu a făcut până acum nicio concesie. Trei partide de campionat, trei victorii și nouă puncte din nouă posibile reprezintă bilanțul echipei lui Dorinel Munteanu pe Stadionul „Mircea Chivu”, acolo unde rossonerii au început sezonul cu succesul, 2-1, în fața celor de la ASA Târgu Mureș, au continuat cu un 2-0 împotriva lui CSL Ștefăneștii de Jos și au trecut apoi, tot cu 2-1, de Steaua București. Sunt șase goluri înscrise și doar două primite în cele trei apariții de acasă, dar, mai important decât cifrele, este faptul că Reșița a reușit de fiecare dată să găsească drumul către victorie.
Meciul de astăzi nu se anunță însă unul pe care gazdele să-l poată trata doar prin prisma clasamentului sau a parcursului perfect din Valea Domanului. FC Bacău vine la Reșița după cea mai categorică victorie a sa din actualul sezon, 6-1 cu CSC Dumbrăvița, și are suficiente argumente pentru a pune probleme unei formații care își propune să rămână în zona de sus a ierarhiei. Moldovenii au pierdut o singură dată în primele șase etape, 2-3 la Popești-Leordeni, iar în etapa precedentă și-au demonstrat potențialul ofensiv, astfel că prudența manifestată de Dorinel Munteanu înaintea jocului are o explicație cât se poate de clară.
Antrenorul CSM Reșița vorbește despre un adversar imprevizibil și cere din partea jucătorilor săi mult mai mult decât simpla confirmare a statutului de favorită. Dorinel Munteanu pune însă accentul și pe capacitatea echipei de a rămâne concentrată și organizată pe durata întregului joc, într-o partidă în care cele trei puncte ar avea și o importantă valoare de clasament.
„Toate gândurile noastre, după victoria de la Vâlcea, s-au îndreptat spre meciul de marți. Un meci extrem de greu, cu o echipă imprevizibilă din toate punctele de vedere. O echipă care poate să facă jocuri foarte bune, să câștige în faţa oricărei echipe sau să facă lucruri proaste. Dar eu, personal, am foarte mare încredere în băieții noștri, în capacitatea lor de a se mobiliza, concentra, de a avea o atitudine super pozitivă ca să câștigăm acest joc. Nu va fi ușor, va fi o luptă de 90 minute, în care trebuie să investim tot, fizic, mental, atitudine, organizare, ca să putem câștiga meciul. Ne dorim foarte mult să câștigăm meciul. Ne dorim foarte mult să fie şi o prezență cât mai mare în tribună, să ne susțină, să aibă încredere în noi. Chiar dacă meciul este televizat, suportul lor de la stadion este extrem de important. Eu cred că echipa merită. O echipă fără suporteri, fără susținerea suporterilor, n-aș cataloga-o ca o echipă cu pretenții sau să-și dorească ceea ce ne dorim noi. Ne dorim să avem o continuitate în rezultate bune, să terminăm bine în iarnă și după aceea să mergem mai departe, cu următorul pas, pe care ni l-am propus, pe care îl știți cu toții, și pe care încercăm cu toții să-l realizăm”, a spus Dorinel Munteanu.
Mesajul tehnicianului merge, așadar, dincolo de cele 90 de minute cu FC Bacău și vorbește despre ceea ce CSM Reșița încearcă să construiască în acest sezon. Cinci victorii în primele șase etape au așezat echipa în plutonul fruntaș, iar obiectivul despre care în Valea Domanului nu se mai vorbește doar în șoaptă presupune continuitate, inclusiv în jocurile în care presiunea rezultatului poate deveni mai mare decât dificultatea adversarului.
Televizorul poate aștepta. Valea Domanului are nevoie de suporteri
Există și un ingredient pe care Dorinel Munteanu îl consideră esențial: tribunele. Partida este televizată, însă fotbalul văzut de acasă nu poate reproduce ceea ce înseamnă un meci trăit pe stadion, cu reacția tribunelor la fiecare atac, cu tensiunea unei faze fixe în ultimele minute și cu energia pe care câteva mii de oameni o pot transmite echipei. Iar într-o după-amiază frumoasă de septembrie, când vremea îndeamnă mai degrabă la ieșit din casă decât la stat în fața televizorului, Valea Domanului ar trebui să fie una dintre destinațiile firești pentru iubitorii fotbalului reșițean.
Cu atât mai mult cu cât echipa a oferit motive pentru această susținere. CSM Reșița are cinci victorii în șase etape, a luat toate punctele puse în joc până acum pe „Mircea Chivu”, iar un nou succes ar duce-o pe locul 2 în Liga 2. Sunt suficiente argumente pentru ca vechea arenă din Valea Domanului să aibă parte de tribune populate, chiar dacă meciul poate fi urmărit și la televizor. E comod să vezi partida de pe canapea, dar bucuria unui gol al Reșiței se simte cu totul altfel atunci când ești în mijlocul oamenilor care se ridică în același timp de pe scaune.
Dorinel Munteanu a găsit și o notă de umor în faptul că echipa sa începe să apară pe micile ecrane, legând orele de disputare ale următoarelor partide de nivelul la care își dorește, în cele din urmă, să ducă formația reșițeană.
„Făcând o glumă, poate ar trebui băieții să se obișnuiască să joace la ora asta. Dar mai este cale lungă până atunci. Și acest lucru ar trebui să fie un lucru pozitiv pentru ei, că joacă la ora asta. Și meciul cu Dumbrăvița tot la ora asta se va juca și vom fi televizați. Ăsta e un motiv de motivație în plus față de ceea ce facem noi împreună. Pentru că lumea începe să te bage în seamă. Faptul că suntem televizați trebuie să fie o onoare pentru jucători, sau un lucru pozitiv pentru cei tineri, dar și pentru ceilalți”, a spus antrenorul CSM Reșița.
Până la gândurile despre nivelul următor mai sunt însă destule obstacole de trecut, iar cel imediat se numește FC Bacău. De la ora 17:00, CSM Reșița are șansa să-și prelungească seria perfectă din Valea Domanului, să ajungă la șase victorii în șapte etape și, mai ales, să urce pe locul 2 al Ligii 2. Pentru ca după-amiaza să aibă decorul potrivit, mai trebuie un singur lucru: ca reșițenii să răspundă chemării echipei și să vină la stadion. Fotbalul se vede și la televizor, dar se trăiește cu adevărat din tribună.

