În articolul anterior am trimis Franța în finala Campionatului Mondial și chiar am pronosticat un 2-1 împotriva Spaniei. N-a ieșit. Mai mult, pronosticul meu a produs ceva mai mult pericol decât ofensiva franceză, rămasă la numai 0,3 goluri așteptate. Pe 14 iulie, în ziua în care francezii sărbătoresc revoluția, libertatea și gloria națională, Mbappé și colegii săi au organizat la Dallas o paradă lentă, fără tunuri și, mai ales, fără goluri. Spania a câștigat cu 2-0 și a plecat spre finală, în timp ce „Les Bleus” au rămas să admire artificiile de la televizor.
Pronosticul meu a fost mai ofensiv decât Franța
Recunosc: am văzut Franța în finală. Avea șase victorii, 16 goluri marcate, un Mbappé aflat în cursa pentru Gheata de Aur și o linie de atac pe care o prezentam drept cea mai completă a turneului. Era nevoie doar ca fotbaliștii francezi să primească scenariul și să-l respecte. Probabil că e-mailul a ajuns în spam.
În fața a 70.176 de spectatori, sub acoperișul închis al arenei din Arlington, partida a fost prezentată de Bruce Buffer ca un duel al greilor. Omul a strigat, tribunele au răspuns, camerele au căutat vedetele, iar Franța a intrat pe teren gata să devină a treia echipă din istorie calificată în trei finale mondiale consecutive. Cel puțin aceasta era ideea de la festivitatea de prezentare. După fluierul de start, greii au fost doar spaniolii.
Mikel Oyarzabal a deschis scorul în minutul 22, din penalty, după ce Lucas Digne l-a lovit pe Lamine Yamal încercând să degajeze. Pedro Porro a făcut 2-0 în minutul 58, la capătul unui schimb de pase cu Dani Olmo. La scurt timp, Yamal a trimis și el mingea în plasă, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Spania a avut, așadar, politețea să nu transforme sărbătoarea națională a Franței într-un scor de proporții.
Francezii au primit primul gol după ce nu fuseseră conduși nicio secundă în primele șase meciuri ale turneului. Reacția lor a fost cea a unui turist care descoperă la aeroport că i-a expirat pașaportul: puțină agitație, multe priviri nedumerite și niciun plan care să rezolve situația.
Spania nu a avut nevoie să țină mingea 70% din timp. A încheiat cu 50,9% posesie, dar a câștigat 55,9% dintre dueluri, a încercat 22 de tacklinguri față de 14 ale Franței și a câștigat 14 dintre ele, în timp ce francezii au reușit doar opt. „Les Bleus” au avut o rată de succes de numai 32% în duelurile aeriene. Cu alte cuvinte, au pierdut mingea la sol, au pierdut-o în aer și, la final, au pierdut și avionul spre New York.
0,3 xG: o mare putere nucleară, trei zecimi de gol
Statisticile sunt aproape prea generoase pentru a fi tratate sarcastic. Franța a încheiat semifinala cu zece șuturi, numai trei pe poartă și un indice de 0,3 xG, cel mai mic produs de naționala franceză într-un meci de Campionat Mondial de când Opta analizează competiția, adică de aproximativ 60 de ani.
Spania a avut tot zece șuturi. A cadrat numai două, dar le-a transformat pe amândouă în goluri și a acumulat 1,63 xG. Eficiența iberică a fost atât de bună, încât francezii ar putea încerca să o reclame la autoritățile europene drept concurență neloială.
În prima repriză, Franța a produs două șuturi evaluate împreună la 0,04 xG. Nu 0,4. 0,04. Aproximativ probabilitatea ca o baghetă uitată pe o masă din Paris să se ridice singură și să-l lanseze pe Mbappé spre poartă.
Kylian Mbappé a avut prima tentativă abia în minutul 67 și nu a trimis niciun șut pe spațiul porții. În prima repriză a atins mingea o singură dată în careul spaniol, dar a fost surprins de două ori în ofsaid. Așadar, a avut de două ori mai multe poziții neregulamentare decât contacte cu balonul în zona în care, teoretic, trebuia să provoace panică.
Ousmane Dembélé a reușit primul său șut abia în minutele de prelungire ale reprizei secunde. Michael Olise a pierdut mingea de 20 de ori în primele 70 de minute și nu a încheiat cu succes niciun dribling. Olise și Mbappé, oamenii care trebuiau să conecteze geniul cu viteza, nu și-au pasat deloc în prima repriză. Poate că s-au salutat la vestiare.
Franța avea înaintea semifinalei 47 de șuturi pe poartă și o medie de 7,8 pe meci, cea mai bună a sa la un Mondial în era statisticilor moderne. Spania primise numai șapte șuturi cadrate în șase partide. Duelul fusese descris drept întâlnirea dintre atacul suprem și apărarea imposibilă. Apărarea imposibilă a venit la meci. Atacul suprem a trimis, probabil, o vedere din Texas.
Mbappé a găsit explicațiile după ce n-a găsit poarta
După meci, Mbappé nu a încercat să cosmetizeze prea mult seara. „Nu am făcut meciul pe care voiam să-l facem”, a declarat căpitanul Franței, recunoscând eșecul tactic și tehnic. El a explicat că Rodri și Fabián Ruiz au beneficiat de superioritate numerică în centrul terenului și că francezii nu au comunicat suficient în momentul presingului.
Mbappé a spus și că primele atingeri ale francezilor „nu au fost demne de o semifinală mondială”. Este greu să-l contrazici. Nici ultimele atingeri nu au fost cu mult mai bune, iar cele dintre ele au avut mai degrabă rol decorativ.
Căpitanul a observat corect că Spania și-a respectat planul, a controlat ritmul și a obligat Franța să joace după muzica sa. Diferența este că spaniolii aveau partitura, dirijorul și orchestra. Francezii veniseră cu patru soliști celebri, fiecare convins că piesa va începe atunci când va primi el mingea.
Didier Deschamps a admis, la rândul său, că Franța a fost inferioară tehnic, a comis prea multe erori și s-a aflat sub nivelul său fizic obișnuit. Selecționerul a spus că jucătorii erau devastați și că Spania avusese „ceva în plus”. Acel „ceva” poate fi numit, în termeni de specialitate, fotbal mai bun.
După ce a recunoscut superioritatea adversarului, Deschamps a întrebat și dacă arbitrul Iván Barton avusese nivelul necesar unei semifinale mondiale. Este o tradiție respectabilă: când echipa ta produce 0,3 xG, întotdeauna poți verifica dacă nu cumva fluierul arbitrului a blocat restul de 1,7.
Totuși, nici Mbappé, nici Deschamps nu au pus eliminarea exclusiv pe seama arbitrajului. Iar aceasta este o precizare importantă: Franța nu a pierdut din cauza unei faze controversate, ci pentru că a fost depășită tactic, tehnic și fizic. Spaniolii au controlat centrul terenului, au blocat culoarele către atacanți și au pedepsit greșelile fără să ofere adversarului șansa unei reveniri.
Parisul pregătise sărbătoarea. Spania a adus stingătorul
În Franța, meciul a fost urmărit în medie de 20,244 milioane de telespectatori, reprezentând aproximativ 73,1% din publicul aflat atunci în fața televizoarelor. Terasele pariziene erau pline încă de la ora 18:00, tricourile albastre invadaseră orașul, iar suporterii nu pregătiseră nici măcar un scenariu în care echipa lor putea pierde. Scenariul a fost scris, în cele din urmă, de Oyarzabal și Porro.
După fluierul final, străzile Parisului au devenit neobișnuit de tăcute, iar barurile s-au golit rapid. O suporteriță intervievată de *Le Monde* a oferit analiza serii în mai puține cuvinte decât ar fi avut nevoie un consultant tactic: „Credeam că vom câștiga. Am fost inexistenți.”
Presa franceză a fost la fel de delicată ca un tackling întârziat. L’Équipe a scris că Franța a fost „surclasată” și că a primit aproape o lecție de fotbal, într-o partidă în care a existat senzația că meciul propriu-zis nu a început niciodată. Eurosport a rezumat că francezii nu fuseseră văzuți prea frumoși înaintea partidei, dar „au sfârșit foarte urât”. Le Monde a anunțat simplu „sfârșitul visului albastru”.
Pe contul său de X, L’Équipe și-a întrebat urmăritorii cine i-a dezamăgit cel mai mult dintre jucătorii Franței. O întrebare dificilă. Oferta era bogată, iar votul risca să fie împărțit.
Spania, abonamentul francez la eliminările din semifinale
Înfrângerea nu este nici măcar un accident izolat. Spania a eliminat Franța în semifinalele Campionatului European din 2024, a învins-o cu 5-4 în semifinalele Ligii Națiunilor din 2025 și a trimis-o acasă și din semifinala Mondialului din 2026.
Trei veri, trei semifinale, trei victorii spaniole. Înaintea acestei serii, Franța câștigase nouă semifinale consecutive la competițiile internaționale importante. Apoi a apărut Spania, un fel de notificare anuală prin care francezii sunt informați că finala va continua fără ei.
Pentru Didier Deschamps, marea aventură pe banca Franței nu se va încheia la New York, cu trofeul deasupra capului, ci la Miami, în finala pentru locul al treilea. Nu este chiar decorul imaginat după victoria din 2018 și finala din 2022, dar măcar există plajă.
Franța a plecat la turneu cu cea mai spectaculoasă ofensivă și cu ambiția unei a treia coroane mondiale. A ajuns până la primul adversar capabil să-i ia mingea, spațiile și siguranța. În acel moment, imperiul atacanților a descoperit că numele mari nu pot face presing, combinații și marcaj numai prin reputație.
Pe 14 iulie, francezii au cântat „La Marseillaise”, au ridicat steagurile și au așteptat defilarea. Ea a venit. Doar că a fost în roșu.
